Război la cuțite între doi milionari ai Iașului. Dosare penale și autorizații anulate

15389
montaj constructie Enea-Florin Dobrea si Marius Enea
montaj constructie Enea-Florin Dobrea si Marius Enea

@ Protagoniștii sunt Florin Dobrea patronului centrului de imprimare Rodotex si Marius Enea, patronul firmei de constructii Prima Construct @ Sunt vecini în Copou dar de ceva vreme nu se mai înțeleg deloc, au intrat într-un razboi la cuțite în care s-au depus inclusiv plangeri penale dar și o cerere de suspendare și anulare a autorizației pentru casa pe care și-o ridică Enea @ ‘’I-am făcut plângere penală pentru furt și distrugere’’, a spus Florin Dobrea @ ‘’Dobrea, se crede stăpânul Copoului pentru că este prieten cu primarul Mihai Chirica’’, a replicat Marius Enea

Doi milionari, vecini în Copou, au ajuns la cuțite. Protagoniștii sunt Florin Dobrea patronul centrului de imprimare Rodotex si Marius Enea, patronul firmei de constructii Prima Construct. Și-au făcut plângeri penale, Dobrea cere anularea autorizației pentru casa pe care și-o ridică Dobrea și de câteva zile este necesară și prezenta Poliției pentru aplanarea conflictului. Sunt vecini, dupa cum am mai spus în Copou, pe strada Bucur. Totul a început în luna mai anul acesta când Marius Enea și soția sa Dana au obținut o reautorizare pentru un proiect de casă pe care l-au cumpărat în iulie 2021. Florin Dobrea susține că lucrarile demarate de Enea în baza noului proiect nu respectă autorizatia. În plus, Dobrea susține că noua autorizație obținută de Enea nu respectă Planul Urbanistic Zonal, aprobat de Consiliul Local. Sesizările au ajuns și la primărie care a reușit deja să obțină în instanță suspendarea autorizației lui Enea. ‘’Între casa mea și a lui este o diferență de 18,5 metri, nu este normal. Știu ce se poate construi aici eu am făcut PUZ-ul. Inspectoratul de Stat în Construcții a constatat vreo 30 de neconformități în autorizație. De aceea s-a solicitat anularea autorizației. Primarului i s-a pus sub nas o autorizație și a semnat’’, a spus Florin Dobrea.

Patronul Rodotex adăugat că în timpul lucrărilor Enea i-a distrus gardul și i-a ‘’sechestrat’’ și contorul de curent pentru a fura energie electrică. ‘’Mi-a distrus gardul de două ori. I-am depus plângere penală pentru distrugere și furt de curent’’, a adăugat Dobrea.

Poliția a deschis un dosar penal

Ambii afaceriști au ajuns să cheme zilele trecute Poliția reclamându-se reciproc. Enea a reclamat în urma cu doua zile că Dobrea a adus un buldozer și a impins gunoiul pe terenul său. Toate plângerile sunt însoțite de filmulețe realizate cu telefonul pentru a dovedi  reaua-credință a celuilalt. ‘’Uitați ce face Florin Dobrea pentru că este prieten cu Mișu (primarul Mihai Chirica-n.r). Împinge gunoiul pe proprietatea mea’’, a spus Enea după ce ne-a prezentat un filmuleț cu un buldozer care împingea un morman de moloz pe un teren. ‘’Este moloz de la șantierul lui’’, a replicat Dobrea.

Însă și patronul Rodotex a chemat zilele trecute Poliția. Asta deoarece Dobrea susține că Enea trebuia să oprească lucrările la casă deoarece instanța a suspendat autorizația. Astfel, am arătat intr-o ediție anterioara in articolul ‘’Judecătorii au oprit lucrările la vila unui milionar. Primăria s-a răzgîndit cu autorizația după 2 luni’’, articolul repostat mai jos, că Tribunalul a suspendat autorizația lui Enea in urma unei solicitari depuse de municipalitate. Dobrea sustine ca Enea trebuoa sa opreasca lucrarile imediat. ‘’Decizia instantei este executorie, el trebuia sa opreasca lucrarile’’, a mai spus Dobrea. ‘’Probabil ca luni (astazi-n.r) sau marti vom primi de la instanta instiintare privind sistarea lucrarilor. În ceea ce priveste plângerile penale depuse de domnul Dobrea nu am cunostință despre așa ceva’’, a adăugat Enea.

Inspectoratul de Poliție Judetean Iași ne-a transmis prin intermediul purtatorului de cuvant că în urma sesizărilor penale depuse s-a deschis un dosar penal pentru savârșirea infracțiunilor de tulburare de posesie și distrugere. Vom reveni cu amănunte.

Judecătorii au oprit lucrările la vila unui milionar. Primăria s-a răzgîndit cu autorizația după 2 luni

 

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.