Un câine, executat într-un cartier de vile din Iaşi! Un individ a scăpat de pedeapsă pentru că a intervenit prescripţia (EXCLUSIV)

315
Un caine pe o strada
Un caine pe o strada

@ Un ieşean a scăpat de condamnare după ce fusese acuzat că l-a instigat pe un cunoscut să ucidă un câine @ Judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au constatat că a intervenit prescripţia în cazul lui Constantin Donici @ Iniţial, acesta fusese pedepsit alături de amicul său, Cezar Carp

Un animal, executat într-un cartier de vile din Iaşi! Un individ a scăpat de pedeapsă pentru că a intervenit prescripţia. Astfel, un ieşean a scăpat de condamnare după ce fusese acuzat că l-a instigat pe un cunoscut să ucidă un câine.

Judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au constatat că a intervenit prescripţia în cazul lui Constantin Donici. Iniţial, acesta fusese pedepsit alături de amicul său, Cezar Carp.

Cezar Carp, condamnat după ce un câine a fost executat

Amintim că, iniţial, magistrații din cadrul Judecătoriei Iași l-au condamnat pe Cezar Carp la 10 luni de închisoare, cu amânare, pentru uciderea câinilor de către alte persoane decât cele autorizate sau prin alte metode decât eutanasierea și uz de armă fără drept. În același dosar, Constantin Donici a fost pedepsit cu 6 luni de închisoare, cu amânare, pentru instigare la uciderea câinilor de către alte persoane decât cele autorizate sau prin alte metode decât eutanasierea.

Cei doi au fost obligați să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul unei instituții publice aflate fie în subordinea Consiliului Local al comunei Bârnova, fie în subordinea Consiliului Local Iași.

Ieşenii, acuzați că au pus la cale uciderea unui câine

Procesul celor doi ieșeni, Cezar Carp (42 de ani) și Constantin Donici (70 de ani), a început pe 21 octombrie 2020. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași i-au trimis în judecată sub acuzațiile amintite. Asta, după ce o tânără a anunțat Poliția cu privire la faptul că a găsit un câine împușcat pe o stradă din Iași. După îndelungi cercetări, oamenii legii au constatat că animalul fusese executat de către un vecin din comuna Bârnova. Polițiștii au verificat și au ajuns la concluzia că arma de vânătoare, model IJ 58 Baikal, folosită de Cezar Carp, fusese împrumutată de la un cunoscut, Constantin Donici.

Anchetatorii au afirmat că, pe 25 martie 2016, în jurul orei 17:30, o tânără din comuna Bârnova a sunat la Poliție. Ieșeanca a anunțat faptul că și-a găsit câinele mort. La fața locului s-a deplasat un echipaj de Poliție. Oamenii legii au constatat că patrupedul avea două plăgi împușcate, într-un picior din față și în gât. Inițial, anchetatorii nu au reușit să îl găsească pe suspect. Însă, după efectuarea altor cercetări, polițiștii au ajuns la Cezar Carp. Acesta a fost chemat la audieri și, în cele din urmă, anchetatorii au constatat că ieșeanul a executat câinele cu o armă de vânătoare.

Oamenii legii au constatat că arma nu îi aparținea lui Cezar Carp, ci era înregistrată pe numele lui Donici. Anchetatorii au mai spus că au fost trase două focuri de armă asupra unui câine hoinar, rănindu-l grav, după care l-a prins de picioare și l-a izbit de un copac, suprimându-i astfel viața.

Unul a recunoscut, altul a negat cele constatate de procurorii ieșeni

Ulterior, Constantin Donici a fost dus la audieri. Dar, spre deosebire de Cezar Carp, care a recunoscut în cele din urmă fapta comisă, Donici a negat că i-ar fi împrumutat arma de vânătoare amicului său.

Conform OUG nr. 155/2001, eutanasierea câinilor se efectuează numai de către un medic veterinar de liberă practică, organizat în condițiile legii. Totodată, se interzice uciderea câinilor de către alte persoane decât cele prevăzute în lege sau prin alte metode decât eutanasierea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.