Accident rutier musamalizat de un caporal. Totul pentru banii de la asigurari

2738
Frauda a fost descoperita de Politie

@ Accidentul rutier a avut loc pe bulevardul Nicolae Iorga, intr-o dimineata @ Pentru a beneficia de o polita de asigurare incheiata dupa accident la Omniasig caporalul Ionel Moldovanu a modificat o serie de documente @ Politistii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor au scos totul la lumina

Accident rutier musamalizat pentru banii din asigurari. Protagonistii acestei fraude au fost prinsi si au fost dati pe mana politistilor si a procurorilor. Este vorba despre caporalul Ionel Moldovanu in varsta de 31 de ani de la o unitate militara din Iasi si de Adrian Emanuel Rosca un tanar cu un an mai mare. Pentru a beneficia despagubirile acordate de societatea de asigurari Omniasig in baza unei polite incheiate dupa accident caporalul Ionel Moldovanu a modificat o serie de documente cu complicitatea lui Adrian Emanual Rosca. Astfel, cei doi au fost implicati intr-un accident rutier care a avut loc in ziua de 15.11.2014 la ora 9: 40. Adrian Emanuel Rosca se deplasa cu un autoturism marca Peugeot 307, de culoare verde, pe bulevardul Nicolae Iorga din municipiul Iasi, pe directia Podul de Piatra – Gara Internationala Nicolina si, in dreptul statiei de carburanti GPL, situata pe partea dreapta a sensului sau de deplasare, din apropierea statiei de tramvai Podul de Piatra, a vazut un autoturism marca Volkswagen Golf, de culoare albastru, condus de caporalul Ionel Moldovanu care a iesit din statia GPL fara a se asigura. Moldovanu avea intentia de a vira la stanga, desi in acea zona exista un marcaj longitudinal continuu, fapt ce l-a determinat pe Adrian Emanual Rosca sa vireze, la randul sau la stanga, intrand pe contrasens. Insa, nu a reusit sa evite impactul dintre cele doua autovehicule, autoturismul lui Rosca fiind lovit in partea dreapta spate, ramanand imobilizat. Rosca era insotit de prietena sa si de un alt prieten si impreuna se deplasau la un concurs canin organizat de Asociatia Chinologica Metropolitana Iasi. La locul accidentului Moldovanu si-a recunocut vina iar cei doi au discutat despre o constatare amiabila a accidentului urmand sa se intalneasca din nou pe data de 17.11.2014. Numai ca in seara aceleiasi zile Rosca a fost sunat de Moldovanu care i-a spus ca se afla la sediul Politiei Rutiere pentru a declara accidentul. Cei doi au completat fiecare cate o declaratie in care au povestit modul in care s-a produs accidentul. Politistul de serviciu a vazut ca cele doua declaratii coincid si le-a recomandat sa incheie o constarare amiabila in caz contrar fiind nevoit aplice sanctiuni contraventionale.

Au schimbat data accidentului

Cei doi s-au reintalnit in dimineata zilei de 17.11.2014 la doua zile dupa accident. Moldovanu avea asupra sa doua polite de asigurare, una incheiata cu Euroins valabila in perioada 11.03.2014 – 10.03.2015 si alta, incheiata dupa accident, cu Omniasig valabila in perioada 16.11.2014 – 15.05.2015. Moldovanu i-a spus soferului nevinovat de accident adica lui Rosca, ca brokerul sau de asigurare l-a sfatuit sa incheie o alta politia de asigurare cu Omniasig deoarece cu polita incheiata cu Euroins, valabila in momentul accidentului, risca sa nu i se deconteze banii. Asta deoarece Euroins se afla in insolventa. In aceste conditii Moldovanu i-a cerut lui Rosca sa incheie o alta constatare pentru accident si sa consemneze in mod nereal ca accidentul a avut loc la data de 17.11.2014, ora  08:30, în loc de data reala de 15.11.2014, ora 09:40. Firmele de asigurari au efectuat unele verificari si pe langa faptul ca au respins dosarul de daune au formulat impotriva celor doi si o plangere penala pentru fals sub inscrisuri, uz de fals si tentativa de inselaciune. Pana la urma Rosca si-a reparat masina dupa ce s-a judecat cu Euroins iar instanta a dispus ca acesta sa fie despagubit cu circa 5.000 euro.

Pedepse cu inchisoarea

Plangerea penala a fost depusa la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi. Pana la urma cei doi au fost de acord sa incheie cu procurorii un acord de recunoastere a vinovatiei. In baza acestui acord de recunoastere cei doi au fost condamnati fiecare la o pedeapsa de 8 luni de inchisoare cu amanarea executarii pedepsei fiind nevoiti sa presteze si munca in folosul comunitatii la Primaria Iasi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.