Viceprimar din Iaşi, ameninţat pe Faceboook: „Aş juca fotbal cu capul tău!” S-a lăsat cu o condamnare! (EXCLUSIV)

739
Victoras Ambrozie
Victoras Ambrozie

@ Viceprimar din Iaşi, ameninţat pe Faceboook: „Aş juca fotbal cu capul tău!” @ În urma postărilor, autorul a fost pedepsit recent @ Astfel, magistraţii din cadrul Judecătoriei Hârlău l-au condamnat pe Ion Lupaşcu la 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru ultraj 

Viceprimar din Iaşi, ameninţat pe Faceboook: „Aş juca fotbal cu capul tău!” În urma postărilor, autorul a fost pedepsit. Aşadar, recent, magistraţii din cadrul Judecătoriei Hârlău l-au condamnat pe Ion Lupaşcu la 10 luni de închisoare, cu suspendare, pentru ultraj.

„Inculpatul Ion Lupaşcu va presta 80 de zile de muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei comunei Belceşti sau Şcolii Generale din satul Ulmi, comuna Belceşti”, au afirmat judecătorii.

 

Viceprimarul din Belceşti, ţinta postărilor pe Facebook

 

Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. De asemenea, procesul privind acorarea unor eventuale daune este judecat separat. Acest dosar a început pe data de 3 aprilie 2023. Procurorii din Hârlău l-au trimis în judecată pe Ion Lupaşcu pentru ultraj (6 acte materiale), în dauna viceprimarului din Belceşti, Victoraş Ambrozie.

„Pe 19 ianuarie 2023, în timp ce se află într-un hotel, inculpatul a fost in direct pe rețeaua de socializare Facebook, unde a amenințat-o cu acte de violență pe persoana vătămată, spunând să își iubească nevasta și copiii, că mult nu mai are, îl va băga în biserică în coșciug. Pe 29 ianuarie 2023, la ora 3:01, inculpatul a fost in direct pe rețeaua de socializare Facebook, unde, printre altele, menționează că, dacă persoana vătămată, viceprimarul comunei Belcești, i-ar fi ieșit in drum, i-ar fi dat o petardă, i-ar fi tăiat capul și ar fi jucat fotbal cu el, că va ajunge să se deplaseze în cărucior din cauza lui, îl va bate, îl va lua de cap”, au menţionat anchetatorii.

 

Ion Lupaşcu, acuzat de ultraj

 

Oamenii legii au adăugat că, pe 29 ianuarie 2023, Ion Lupaşcu a fost în direct pe rețeaua de socializare Facebook, unde, în drum spre un bar din Belcești, a amenințat-o cu acte de violență pe persoana vătămată, spunându-i că o bate „și în tribunal”.

„Pe 29 ianuarie 2023, la ora 00:27, inculpatul a fost în direct pe rețeaua de socializare Facebook, unde a amenințat-o cu acte de violență pe persoana vătămată, menționând că o va băga in biserică și va răspunde în fața legii. Totodată, inculpatul l-a amenințat cu acte de violență, făcând referire la calitatea sa de viceprimar, aflându-se în fața Postului de Poliție Belcești. Pe 10 februarie 2023, inculpatul a fost in direct pe rețeaua de socializare Facebook, în timp ce ieșea dintr-un bar din Belcești, declarând că are două bombe pe care le va folosi, adresându-se viceprimarului”, au subliniat anchetatorii.

 

Ieşeanul a recunoscut comiterea faptelor

 

În cursul urmăririi penale, viceprimarul Victoraş Ambrozie nu a declarat dacă se constituie parte civilă, însă, la termenul de judecată din data de 30 mai 2023, acesta a depus la dosar o cerere de constituire de parte civilă, prin care a arătat că se constituie parte civilă cu suma de 50.000 de lei, reprezentând daune morale.

De asemenea, în instanță, inculpatul a recunoscut învinuirea care i s-a adus. În cursul judecății, la termenul din data de 11 iulie 2023, anterior începerii cercetării judecătorești, inculpatul a arătat că înțelege să recunoască în totalitate săvârșirea faptei reținute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanței și a solicitat ca judecarea cauzei să se facă prin aplicarea procedurii speciale în cazul recunoașterii învinuirii.

 

De unde a izbucnit scandalul în comuna Belceşti

 

Victoraş Ambrozie este viceprimar al comunei Belcești din anul 2020, având printre atribuții (împreună cu membrii unor comisii) soluționarea diverselor cereri referitoare la statutul unor terenuri din Belcești.

„Inculpatul domiciliază în comuna Belcești, iar, în luna decembrie 2022, acesta a venit la Primăria Belcești, în audiență, menționând că are nevoie de un bec la stâlpul din dreptul locuinței sale și solicitând atribuirea unui teren pentru a-și construi o casă. Cu ocazia audienței acordate, viceprimarul i-a explicat condițiile care trebuie îndeplinite pentru a beneficia de un astfel de drept, iar, în acel moment, inculpatul a plecat, fără a părea supărat sau enervat de explicațiile primite.

După sărbătorile de Anul Nou, inculpatul și persoana vătămată s-au mai întâlnit pe stradă, fără a avea discuții în contradictoriu. Cu toate acestea, ulterior, inculpatul a intrat în direct cu filmări pe rețeaua de socializare Facebook, ocazii cu care a amenințat-o cu acte de violență pe persoana vătămată”, au subliniat anchetatorii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.