Tranzacție suspectă de fraudă la Ciric. Proprietate de milioane vândută cu o zi înainte de insolvență

1892
proprietatea vandută de Chambon la Ciric
proprietatea vandută de Chambon la Ciric

@ Cu numai o zi înainte să intre în insolvență, multinaționala Chambon, cu punct de lucru la Iași, a vândut cu un preț foarte mic, proprietatea de 5.977 mp aflată pe marginea lacului Ciric @ Vânzarea a fost făcută la un preț foarte mic și cu intenția clară de sustragere a proprietății din patrimoniul firmei astfel încât, în cazul în care se va ajunge la lichidarea patrimoniului să nu poate fi vândută pentru plata datoriilor @ Potrivit unor surse, în această afacere sunt implicați și politicieni locali deoarece companie a încheiat cu Consiliul Local Iași, cu numai 3 luni înainte să-și ceară insolvența un contract avantajos pentru terenul de la Ciric

Tranzacție suspectă cu o proprietate valoroasă în cea mai râvnită zonă de agrement din municipiul Iași, pe marginea lacului Ciric. Astfel, cu numai o zi înainte ca Tribunalul să-i aprobe cererea de intrare în insolvență, compania belgiană Chambon (producător de utilaje cu punct de lucru la Iași) a vândut proprietatea pe care o deținea pe marginea lacului Ciric. Astfel, Tribunalul Iași a aprobat cererea de intrare în insolvență a companiei Chambon la data de 16.07.2025 iar cu o zi înainte, societatea a vândut proprietatea pe care o deținea la Ciric. Ceea ce face tranzacția și mai suspectă este faptul că societatea care a cumpărat aste anonimă la fel ca și administratorul acesteia și anume SC Restaurare Mobilier SRL, patronată de un anume Iulian Bogdan Cerbu. Prețul tranzacției este mic, 350.000 lei. Cumpărătorul nu a achitat decât 15.000 lei restul urmând a se plăti la o dată ulterioară, acesta fiind cel mai probabil și motivul pentru care înstrăinarea s-a făcut sub forma unui antecontract de vânzare-cumpărare. Astfel, au fost întrăinate un număr de 12 construcții, ce-i drept nu foarte mari pe malul Lacului Ciric. Este vorba despre fostele cabane de la Ciric, 4 în suprafață de 28 mp, 2 cabane de 54 metri pătrați, o clădire de 56 mp, o alta de 65 mp și alte două clădiri mai mici, sub 20 mp fiecare.

Teren de la primărie

Ceea ce s-a vândut de fapt este locația și asta face proprietatea extreme de valoroasă. Astfel, construcțiile menționate mai sus se întind pe o suprafață împrejmuită de 5.977 metri pătrați, suprafață care a fost obținută de la Consiliul Local, în luna martie a.c sub forma unui contract de superficie. Revedența pe care se oblige Chambon să o achite pentru acest teren este de minim 20.000 euro pe an. Potrivit unor surse în rapiditatea cu care Consiliul Local a fost de acord să închirieze terenul probează faptul că în spatele afacerii s-ar afla niște afaceriști membri ai PSD. Aceștia ar dori să construiască aici o sală de nunți extreme de luxoasă.  Deși dreptul de superficie este transmisibil, contractul de vânzare la care am făcut referire mai sus prevede că noul proprietar se obligă să facă alte demersuri pentru a încheia un nou contract cu Consiliul Local.

Vânzare frauduloasă

Managerii Chambon știau că vor intra în insolvență și cu toate acestea cu o zi înainte ca Tribunalul să pronunțe decizia au înstrăinat bunul ceea ce înseamnă că l-au sustras creditorilor care l-ar fi avut la dispoziție să-l vândă pentru a-și recupera banii, în cazul în care acest lucru ar fi fost necesar. La sfârșitul anului trecut Chambon SRL avea datorii de 23.539.148 lei. Cereri de intrate în insolvență a companiei ieșene au depus și Antares Internațional SRL principalul partener de afaceri al Chambon SRL  și Haco V și Haco SAS. Astfel, la data de 14.05.2025, au fost înregistrate şi cererile de deschidere a procedurii insolvenţei depuse de creditoarele Haco NV pentru o creanţă de 930.269,54 Euro, debit principal, respectiv, Haco SAS, pentru suma de 212.890 euro. Din cererea de deschidere a procedurii de insolvență depusă de Chambon reiese că societatea are datorii și către bugetul de stat. În acest caz, pentru a readuce în patrimoniul firme proprietatea de la Ciric, statul sau ceilalți creditori trebuie să se adreseze instanței cu o cerere de ‘’anulare acte frauduloase’’ adică de anulare a respectivului antecontract de vânzare-cumpărare.

Complexul Ciric vândut în prima zi a lui 2021. Zapodeanu a băgat in afacere doi șefi ai Politiei ieșene

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.