Alexe: „Popa a dat un tun de 3 milioane euro pe final de mandat”. Ciolacu: „Cine a furat sa plateasca”

543
Costel Alexe
Costel Alexe

@ Ministrul Mediului, Costel Alexe, candidatul PNL pentru Consiliul Judetean Iasi a comentat astazi dezvaluirile incendiare din ziarul on-line Dezvaluirea.ro care a aratat ca Maricel Popa, actualul sef al administratiei judetene a platit firmei turce care a furnizat spitalul Covid de la Letcani cu 3 milioane de euro mai mult decat aceasta ofertase initial @ „Cand am citit informatia m-a cuprins un sentiment de indignare. Maricel Popa a scos la licitatie sanatatea iesenilor. . Mi se pare absolut revoltator ca cineva sa creada ca ar putea sa dea un ultim tun de 3 milioane euro pe final de mandat”, a spus Costel Alexe @ Maricel Popa a refuzat sa ne dea un raspuns clar

Dezvaluirile de ieri din ziarul on-line Dezvaluirea.ro care a aratat ca cele doua consilii judetene care au cumparat spitalul mobil Covid de la Letcani au platit cu 3 milioane de euro mai mult decat ofertase initial firma turca Global LLC au starnit reactii din partea politicienilor. Situatia a fost comentata atat de ministrul Mediului, Costel Alexe, principalul contracandidat al lui Maricel Popa pentru presedintia CJ dar si de Maricel Ciolacu presedintele PSD, seful politic al lui Maricel Popa. Reamintim pe scurt ca in editia de ieri in articolul „Comision de 3 milioane euro la Spitalul Covid. Popa si Arsene au batut palma. Documente explozive”, am aratat ca personajul care a jucat rolul de intermediar intre firma turca Global LLC si CJ Iasi (prin Euronest) in afacerea achizitionarii spitalului se numeste Vladimir Evtodiev si este din Transnistria. Cu o saptamana inainte de licitatie Vladimir Evtodiev obtine de la firma turca o oferta de 10,2 milioane euro dupa care la procedura de selectie organizata de CJ Iasi si Euronest, acest intermediar a adus o oferta de 13,2 milioane euro pentru acelasi spital. In numai cateva zile spitalul nostru s-a scumpit cu 3 milioane euro iar Maricel Popa refuza sa ne spuna cum de a fost posibil acest lucru.

Alexe: „Sunt indignat”

Dupa cum spuneam mai sus, Costel Alexe, candidatul PNL pentru presedintia CJ Iasi a fost primul care a comentat dezvaluirile noastre. „Va spun sincer ca atunci cand am citit informatia m-a cuprins un sentiment clar de indignare. N-asi vrea sa cred ca un om sau o gasca de oameni, ar putea, in vreme de urgenta sau in pandemie, cand toti eram terorizati in casa sa joace la licitatie viata iesenilor si a locuitorilor din zona Moldovei pentru un posibil tun de 3 milioane euro. Iesenii, cei care au suportat costurile acestui spital trebuie sa stie adevarul. De ce un ofertant a primit o oferta de 10 milioane euro fix pentru acelasi spital inainte ca licitatia sa fie anuntata iar dupa aceea acelasi spital pentru Consiliul Judetean Iasi a costat 13,2 milioane euro”, a spus Costel Alexe.

„Daca se confirma atunci Popa a fost mai ticalos decat Dragnea”

Costel Alexe a adaugat ca intreaga situatia poate fi descrisa ca un „tun de 3 milioane euro” dat de Maricel Popa la final de mandat. „Daca aceste informatii se confirma si vreau sa cred ca se va face lumina in acest caz de catre organele abilitate sa cerceteze acest dosar se va demonstra ca Maricel Popa si Ionel Arsene au fost mai ticalosi decat Liviu Dragnea care a furat de la copii. Mi se pare absolut revoltator ca cineva sa creada ca ar putea sa dea un ultim tun de 3 milioane euro pe final de mandat si iesenii trebuie sa  cunoasca aceste detalii iar organele abilitate ale statului roman trebuie sa faca cercetari. Daca cineva a gresit trebuie sa plateasca. Va asigur ca dupa data de 27 vom face toate verificarile, am vorbit deja cu Ministrul Sanatatii stim exect ce trebuie sa facem referitor la spitalul de la Letcani”, a spus Costel Alexe.

Acesta a adaugat ca PNL a sustinut achizitionarea acestui spital care nu a putut fi dat inca in folosinta din cauza lui Maricel Popa.

Ciolacu: „Cine a furat sa plateasca”

Maricel Popa l-a invitat astazi la pe presedintele PSD, Marcel Ciolacu la Iasi intr-o ultima excursie electorala inainte de alegeri cu speranta de a mai recupera niste procente. Conferinta de presa a avut loc in curtea Spitalului Covid pe care Popa nu l-a dat inca in folosinta deoarece nu a obtinut toate avizele necesare. L-am intrebat pe Maricel Popa cum se justifica diferenta de 3 milioane euro platita firmei din Turcia dar acesta a evitat un raspuns clar. „Turcii au facut o oferta de 13,2 milioane euro, altceva nu stiu. S-au cerut oferte de la 137 de fabrici din toata lumea. In ultimele trei luni achizitia acestui spital a fost verificata si de Curtea de Conturi si de ANAF”, a spus Maricel Popa.

Mult mai transant a fost seful sau de partid Marcel Ciolacu care a aratat ca daca in aceasta afacere s-au facut ilegalitati atunci vinovatii trebuie sa plateasca. „Daca exista suspiciuni ca s-a furat, cine a furat sa plateasca”, a spus Ciolacu.

conferinta Ciolacu - Popa
conferinta Ciolacu – Popa

 

 

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.