Cererea făcută de avocatul acuzat de crimă, respinsă categoric de judecători! Sebastian Felecanu vrea să scape de un magistrat (EXCLUSIV)

863
Avocatul ieşean Sebastian Felecanu, într-o încăpere, cu o ţigară aprinsă în mână
Avocatul ieşean Sebastian Felecanu, acuzat de omor

@ Cererea formulată de avocatul acuzat de crimă a fost respinsă categoric de către judecătorii ieşeni @ Sebastian Felecanu vrea să scape de un magistrat, astfel că a încercat recuzarea acestuia @ Totuşi, judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au respins solicitarea făcută de cel care este acuzat că şi-a ucis iubita însărcinată aruncând+o de la etajul 6 al apartamentului său

Cererea formulată de avocatul acuzat de crimă a fost respinsă categoric de către judecătorii ieşeni! Sebastian Felecanu vrea să scape de un magistrat, astfel că a încercat recuzarea acestuia. Totuşi, judecătorii de la Curtea de Apel Iaşi au respins solicitarea făcută de cel care este acuzat că şi-a ucis iubita însărcinată aruncând+o de la etajul 6 al apartamentului său.

„Instanţa respinge, ca nefondată, cererea de recuzare formulată de inculpatul Felecanu Sebastian cu privire la judecător Stănculeanu Maria Gabriela, titularul completului de judecată cu indicativul Fond 11, în dosarul nr. 613/45/2022‚ aflat pe rolul Curţii de Apel Iaşi. Fără cale de atac”, au afirmat magistraţii ieşeni. De asemenea, la termenul de judecată de ieri, aceştia au decis amânarea cauzei penale.

 

Avocatul Sebastian Felecanu, acuzat că şi-a omorât iubita însărcinată

 

Amintim că, în septembrie 2022, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi l-au trimis în judecată pe Felecanu, pentru omor calificat. În cadrul dosarului, 3 rude ale victimei s-au constituit părţi civile.

Pe 19 iunie 2021, Monica Cioată, în vârstă de 26 de ani, a căzut de la fereastra apartamentului situat la etajul 6 din zona Târgu Cucu din Iași, locuinţă ce îi aparţine lui Sebastian Felecanu. Inițial s-a luat în calcul că tânăra avocată s-ar fi sinucis. Cazul a fost preluat de către procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

La un an de la incident, avocatul Sebastian Felecanu, cel care avea o relație cu victima și care se afla în acea noapte în același apartament, a fost pus sub acuzare pentru crimă. Oamenii legii au pus cap la cap mai multe informații din care a rezultat implicarea avocatului ieşean în producerea tragediei.

 

O moarte violentă pentru Monica Cioată

 

Experţii au stabilit că, înainte de a fi aruncată pe geam, victima ar fi fost adusă în stare de inconștiență, iar Monica Cioată ar fi fost târâtă până la fereastra bucătăriei, de unde ar fi fost aruncată. Sebastian Felecanu a refuzat să dea declaraţii în faţa procurorilor după ce a fost reţinut.

Avocatul ieşean a refuzat să se supună unui test poligraf (detectorul de minciuni – n.r.). Totodată, iniţial, el a refuzat să îi fie examinat corpul. Mai apoi, avocatul acuzat de omor a ajuns în arest, iar, de atunci, ieşeanul tot încearcă să iasă, susţinând că ar fi nevinovat. De asemenea, pe 16 noiembrie 2022, avocatul ieşean s-a căsătorit după gratii cu o studentă la Drept din Vaslui.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.