Haos la Finante. Institutia decapitata, nimeni nu semneaza nimic. Moldova este paralizata

5331

@ De peste o saptamana Directia Regionala de Finante cea care se ocupa de contribuabilii si de activitatea economica din judetele Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui nu mai are director @ S-au adunat maldare de documente importante nesemnate, acte legate de litigii cu contribuabilii, procese care au ca miza sume de miliarde etc @ Celui care pana acum a ocupat prin ”promovare temporara” functia de director i s-a facut lehamite iar dimineata a intrat in concediu medical

Haos total la Directia Regionala de Finante, institutia care se ocupa de contribuabilii si de activitatea economica din judetele Moldovei si anume Bacau, Botosani, Iasi, Neamt, Suceava si Vaslui. Asta deoarece de pe data de 12 august cand s-a implinit termenul pana la care Marian Bosianu putea sa ocupe temporar functia de director Agentia Nationala de Administrare Fiscala (ANAF) nu a emis o alta decizie prin care sa delege atributiile de sef al Regionalei. Pentru ca mandatul sau de director expirase si nu a mai fost numit atcineva in loc s-au adunat pentru toate cele 6 judete sute sau chiar mii de documente nesemnate, situatie care tine pe loc activitatea economica si de colectare a banilor publici. Mai trebuie precizat ca in aceasta perioada ANAF nu a organizat un concurs pentru ocuparea definitiva a postului de director la regionala din Moldova a Finantelor. Alte documente care raman nesemnate sunt cele legate de litigii cu contribuabilii. Multe din documentele legate de aceste litigii trebuie semnate de directorul general si depuse la instanta. Ori, juristii Regionalei s-au aflat deja in situatia de a rata unele termene de judecata, de depunere a unor intampinari deoarece actele pe care le-au intocmit nu au fost semnate de director general pentru ca acesta nu exista. Situatia afecteaza si activitatea economica. Agentii economici care folosesc case de marcat au nevoie de un document semnat de directorul general pentru a-si continua activitatea. Mai mult, decat atat, dupa ce saptamana trecute bugetarii inclusiv cei de la ANAF au fost liberi, azi dimineata, Marian Bosianu a venit la birou si dupa ce a aflat ca nu a fost emis un nou document care sa-i permita sa exercite atributiile de director, a intrat in concediu medical. In mod normal, potrivit Legii in locul lui Bosianu documentele trebuie semnate de directorul regional pentru colectare si anume Doina Naum. Potrivit legii si a regulamentelor Naum poate semna cand directorul general lipseste motivat. ”Trebuie sa se ia o decizie la nivelul ANAF. Nu putem sta asa. De pe 12 august nu se mai semneaza nimic, suntem blocati”, a spus un sef de serviciu de la Directia Regionala de Finante.

Probleme de integritate

Acum, Naum nu semneaza sustinand ca regulamentele nu precizeaza cine semneaza documentele cand functia de director general este vacanta. Marian Bosianu a ocupat functia de director prin procedura numita ”promovare temporara”. Conform Legii acesta poate ocupa functia in acest mod, fara concurs, numai 6 luni avand nevoie de prelungire de la seful ANAF pentru a ramana director. Pentru ca acest lucru nu s-a intamplat, acum la Finantele din Moldova este haos. Pe de alta parte, recent Marian Bosianu a facut obiectul unor verificari ale inspectorilor de integritate de la ANAF. Asta deoarece Directia Regionala de Finante a inchiriat spatii de la firmele lui Gheorghe Chescu fost asociat in afaceri cu familia Bosianu. Gheorghe Chescu este prieten foarte bun cu Marian Bosianu iar Finantele au inchiriat spatiile in conditiile in care detine cladiri care stau nefolosite.
Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.