Ieșeanul care s-a răzbunat pe Raiffeisen pentru Schengen denunță un control abuziv al lui Chirica

12365
Pavel Pantea
Pavel Pantea

@ Un număr de 114 proprietari de la cea mai mare Asociație de Proprietari din centrul Iașului i-au sărit în apărare președintelui Pavel Pântea și au semnat o petiție împotriva ‘’abuzurilor primarului Mihai Chirica’’ @. Tot în  această petiție proprietarii își manifestă susținerea președintelui Pântea, enumerand  o serie lungă de realizări pe care, spun ei, toți ceilalți presedinți în decurs de peste 30 de ani nu au reușit să le realizeze. Petiția a fost înregistrată la Primăria Iași pe data de 9 octombrie a.c. la care reprezentanții asociației au anexat o cerere prin care solicită Primarului Chirica, Corpului de control și superiorilor șefului serviciului Asociații Proprietari, un raport pe o perioadă de 1 an în care să arate câte controale au făcut celorlalte asociații, ce măsuri au luat și cu ce sprijină efectiv asociațiile de proprietari/locatari, așa cum prevăd atribuțiile de serviciu ale acestui compartiment. În cazul în care nu primește documentele și informațiile solicitate, Pavel Pântea afirmă că va demara toate procedurile juridice de desființare a acestui serviciu care este folosit doar ca instrument politic față de asociațiile de proprietari. Asociația acuză că este supusă unor controale repetate, fără justificare efectuate de serviciile de control din Primăria Iași și asta deoarece, președintele Pavel Pântea s-a înscris în AUR și este unul dintre criticii fervenți ai actualului primar Mihai Chirica @ Pavel Pântea este cel care a retras avizul de funcționare pentru Raiffeisen astfel încât banca a fost nevoită să-și dea jos panoul publicitarși bancomatul de pe blocul  A2 de pe bulevardul Ștefan cel Mare după ce Austria a respins intrarea României în Schengen

Cea mai cunoscută asociație de proprietari din țară după măsurile luate împotriva Mega Image și Raiffeisen ca urmare a refuzului Austriei de a ne primi în Schengen acuză acum că este supusă unor controale abuzive și repetate efectuate la ordinul primarului Mihai Chirica. Astfel, Asociatia de proprietari Ștefan cel Mare și Sfânt nr.3 arată ca a fost somată pentru a patra oară anul acesta ca va fi supusă unor verificări, motivele fiind de ordin politic dar și ca urmare a unei acțiuni de răzbunare demarate de Ionica Ciobanu, șeful Serviciului de Control Asociații de Proprietari din Primăria Iași. În primul rând, președintele Asociației, juristul Pavel Pântea s-a înscris recent în AUR și este unul dintre cei mai fervenți critici ai lui Mihai Chirica, primarul municipiului Iași. Pe de altă, parte Asociația a evacuat o femeie pe nume Elena Hrib care ocupa patru spații ale asociației de proprietari fara sa plăteacă nimic. ‘’Controalele sunt trimise de Chirica care vrea să mă terorizeze deoarece m-am înscris în AUR și îl critic în permanență. De asemenea suntem verificați deoarece nu am acceptat prestatorii de servicii agreați de Ionică Ciobanu, șeful serviciului asociatii de proprietari din Primăria Iași. Nu în ultimul rând se răzbună pentru că am evacuat-o pe Elena Hrib care este prietena lui Ionică Ciobanu. Peste 15 ani cat prietena lui a ocupat 4 spații fără să plătească NIMIC, cu toate că mulți proprietari  au reclamat asta ani la rand, nu a luat nicio măsură și a considerat că e legal. Acum când am evacuat-o și le-am închiriat, iar proprietarilor li s-au redus costurile pentru reparații întrucat folosim acesti bani, nu mai este legal. Dacă el contrazice 208 membri, nu mai spun de cei 114 care au semnat petiția, atunci el este Cuza si eu ultimul tâlhar care trebuie ucis. Are tupeu maxim acest politruc’’, a declarat Pavel Pântea.

Membrii Asociației au semnat o petiție de susținere a lui Pavel Pântea

Asociatia de proprietari Ștefan cel Mare și Sfânt nr.3 administrează condominiile din blocul B2colț (44 apartamente si 4 spatiicomerciale), blocul A2 scara A (36 apartamente și 3 spatii comerciale), bloc A2 scaraB (40 apartamente si 1 spatiu comercial), bloc A1-2 scara A și scara B (80 deapartamente si 6 spatii comerciale), bloc I.C. Brătianu nr. 34 (7 apartamente). Un număr de 114 proprietari din toate aceste blocuri au semnat o petiție de susținere a lui Pavel Pântea având în vedere că nu mai au dubii legate de caracterul abuziv al acestor controale. ‘’Acum 6 luni am avut control acolo și i-am trasat niște măsuri. Intrucit nu le-a dus la îndeplinire și raportul nu făcea referință la documente obligatorii ce trebuie la baza încheierii contractelor.I-am comunicat ca venin sa ne arate acele documente astfel încît sa fim convinși ca proprietarii au aprobat închirierea si nu altcineva.Cenzorul ia comunicat acest fapt dar. Domnul încearcă sa forțeze încălcarea legii’’, a spus Ionica Ciobanu referitor la acuzatiile care i se aduc.

Pavel Pântea i-a replicat însă lui Ionică Ciobanu. “Legat de afirmațiile domnului Ciobanu, i-am scris și în cererea depusă luni să motiveze de ce nu a mai venit pe 6 octombrie ora 10 in control. A aflat că peste 100 de proprietariau sărit să mă susțină împotriva abuzurilor lor și s-a răzgândit? Îl aștept în continuare, dar după ce răspunde petiției proprietarilor și cererii mele. Eu vă pun la dispoziție regulamentul condominiului aprobat și hotărârile adunărilor generale prin care s-au stabilit toate regulile de folosință a spațiilor comune, funcționarea activităților economice și multe alte aspecte. Peste acestea nu are voie sătreacă nimeni, doar o instanță de judecată, dar domnul Ciobanu care habar nu are de lege pentru că e pus doar să execute ordinele politice ale lui Chirica nu știecăsăvârșeșteun abuz în serviciu.L-am mai atenționat cu acest aspect dar observ căperseverează. Iar dacă a uitat când a fost în control, îi aduc aminte că acum 3 luni nu 6, iar de la începutul anului a mai solicitat de 2 ori o groaza de documente pe care i le-am depus la registratura, iar când a venit în control a spus că nu le-a primit, dar eu i-am arătat numarul de înregistrare al primariei cu tabelul documentelor. Am preluat acum aproaoe 3 ani o asociație de locatari care nu mai putea funcționa conform legii nr.196/2018 și am reușit să constitui asociația de proprietari Ștefan cel Mare și Sfânt nr.3, am realizat documentația pentru accesarea proiectului de reabilitare a blocurilor, am pus la punct toate deficientele din acest condominiu și de aceea oamenii mă apreciază. Am avut 4 adunari generale de când conduc asociația și totdeauna am propus cate 20-30 de puncte pe ordinea de zi care au fost totdeauna votate în unanimitate și nu vin 5-10 membri la ședință de cand sunt eu, ci cate 60-70. Acum suntemasociația cu cea mai bună reputație și cea mai bine pusă juridic la punct”, a menționat Pavel Pântea.

Pe adresa redacției acesta ne-a comunicat regulamentul condominiului, hotararea adunarii generale unde s-a aprobat modalitatea de închiriere a spațiilor comune si de asemenea ne-a transmis petiția semnată de un număr de 114 proprietari.

Răzbunarea Schengen! Banca Raiffeisen de pe Ștefan cel Mare a rămas fără firmă

Constantin MAZILU

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.