Minoră abuzată pe stradă de un bărbat în vârstă de 72 de ani

480

Un bărbat în vârstă de 72 de ani, a fost arestat preventiv pentru o durată de 30 de zile după ce a agresat o minoră în vârstă de 14 ani, în timp ce aceasta se deplasa către un magazin alimentar din comuna Deleni. Întâmplarea nefericită s-a petrecut la sfârșitul lunii noiembrie a.c., când individul de 72 ani a acostat victima minoră pe care a constrâns-o, prin imobilizare, ținând-o strâns de mâini, a mângâiat-o pe corp și a sărutat-o pe gură și obraji. Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău, judeţul Iaşi, la data de 08.12.2022, au solicitat judecătorului de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Hârlău luarea măsurii arestării preventive pentru o durată de 30 de zile față de inculpatul C.M., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, faptă prev. de art. 219 alin. 1, alin. 2 lit.  “c” Cod Penal.  Din probatoriul administrat până la acest moment procesual rezultă suspiciunea rezonabilă că în data de 30.11.2022, ora 16:00, inculpatul C.M., în vârstă de 72 de ani, a acostat victima minoră D.G., în vârstă de 14 ani, în timp ce aceasta se îndrepta către un magazin alimentar din comuna Deleni, a constrâns-o, prin imobilizare, ținând-o strâns de mâini, a mângâiat-o pe corp și a sărutat-o pe gură și obraji. Judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Hârlău a admis propunerea de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile a inculpatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.