Scandal in Politie. Zeci de politisti s-au revoltat impotriva lui Gitlan, seful IPJ Iasi

3863

@ Nici mai mult nici mai putin decat  60 de politisti din cadrul Inspectoratului de Politie Judetean Iasi, solicita sanctionarea sefului lor, comisarul Costel Gitlan  @ Asta deoarece Gitlan a refuzat sa puna in aplicare o sentinta judecatoreasca prin care cei  60 de politisti au solicitat sa li se comunice unele informatii cu privire la modul de calculare a salariilor, de stabilire a functiilor etc  @ Culmea si Gitlan a  dat in judecata Ministerul de Interne pentru majorare salariala si, daca va castiga procesul, cel mai probabil in cazul sau sentinta va fi pusa in aplicare

Inspectoratul de Politie Judetean Iasi sta pe un butoi de pulbere. Nici mai mult nici mai putin decat 60 de politisti ieseni au deschis recent o actiune in justitie prin care solicita sanctionarea dura a sefului IPJ Iasi, Costel Gitlan si asta deoarece acesta refuza sa le comunice unele informatii cu privire la modul in care sunt calculate salariile, au fost stabilite functiile, calculate sporurile etc.  Acestia au aratat ca au nevoie de respectivele informatii pentru a le prezenta judecatorilor in cadrul unor procese in care solicita majorarea lefurilor. Cei 60 de politisti au obtinut deja de la judecatori o sentinta care obliga IPJ iasi sa transmita politistilor informatiile solicitate dar Costel Gitlan si subordonatii sai au refuzat in continuare sa raspunde cererii. De aceea, acum acestia solicita sanctionarea sefului IPJ Iasi.  „Solicitam sa dispuneti aplicarea conducatorului paratului-debitor , seful. Inspectoratului de Politie Judetean lași a unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de intârziere respectiv obligarea paratului-debitor la plata de penalitati de 100 lei/zi de intârziere catre subscrisul, in conditiile art. 906 din Codul de procedura civila_de la data pronuntarii pana la executarea efectiva si intocmai a Deciziei nr.562/27.02.2018 pronuntata de Curtea de Apel lași, Sectia Contencios Administrativ”, se arata in cererea formulata catre judecatori de politisi prin intermediul sindicatului Sindicatului Politistilor Europeni Europol Iasi.

Costel Gitlan a  refuzat sa raspunda apelurilor telefonice ale jurnalistilor Dezvaluirea.ro

Dosarul prin care politistii cer sanctionarea lui Gitlan are numarul 7876/99/2018 si se judeca in prezent la Curtea de Apel Iasi. Printre politistii care cer sanctionarea lui Gitlan se numara Lurentiu Onita, Alexandra Necula, Constantin Cristian Carp, Thodor Olaru, Constantin Daniel Corodeanu, Mihai Enache, Florin Ciprian Budusanu, Mihai Horlescu, Catalin Nechita, Dumitru Condurache etc.

Si Gitlan a deschis proces

Culmea, Gitlan refuza sa raspunda cererii politistilor in conditiile in care si el la randul sau a  dat Ministerul de Interne pentru asi mari leafa. Detalii despre procesul deschis de Gitlan au fost prezentate de Dezvaluirea.ro in  articolul cu titlul „Seful Politiei s-a dat singur in judecata sa-si mareasca leafa. Infractorii fac Legea pe strazi„, publicat in data de 25 noiembrie 2018. Cererea lui Gitlan a fost inregistrata in dosarul nr. 1455/99/2018 si are termen de judecata pe data de 16 aprilie 2018. Cu siguranta, daca va castiga procesul, Gitlan va pune in aplicare hotararea instantei deoarece el se afla la conducerea IPJ Iasi. Pe de alta sunt sanse sa piarda acest proces. Asta deoarece judecatorii l-au intrebat pe Gitlan daca intelege sa se judece si cu IPJ Iasi dar nu a  raspuns. Magistratii au anuntat ca vor suspenda judecata daca nu va raspunde.

Constantin MAZILU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.