Crimă înfiorătoare, la Iaşi! I-a rupt coloana cu vătraiul înfipt într-un loc intim! (EXCLUSIV)

2174
ambulanta IML
ambulanta IML

@ Crimă înfiorătoare, la Iaşi: i-a rupt coloana cu vătraiul înfipt într-un loc intim @ În urma incidentului, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe Florentin Covrig la 28 de ani şi 4 luni de temniţă @ Ieşeanul este acuzat de omor calificat asupra unui membru de familie şi viol

Crimă înfiorătoare, la Iaşi: i-a rupt coloana cu vătraiul înfipt într-un loc intim. În urma incidentului, ieri, judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi l-au condamnat pe Florentin Covrig la 28 de ani şi 4 luni de temniţă, pentru omor calificat asupra unui membru de familie şi viol.

„Instanţa admite acţiunea formulată de partea civilă N.R.D., prin directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Iaşi. Îl obligă pe inculpat să îi plătească părţii civile suma de 10.000 de lei, reprezentând daune morale”, au afirmat magistraţii. De remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată.

 

Crimă înfiorătoare, la Iaşi!

 

Procesul lui Florentin Covrig a început în august 2022. Procurorii l-au trimis în judecată sub acuzaţiile amintite. Asta, după ce individul a fost reţinut şi, mai apoi, arestat preventiv de pe 9 iunie 2022.

Conform anchetatorilor ieşeni, individul şi-a petrecut toată după-amiaza zilei de 8 iunie 2022 pe o terasă din Mogoşeşti, alături de diverşi tovarăşi de pahar, cu care a discutat despre concubina sa, R.D. (46 de ani). Astfel, Covrig s-a îmbătat bine şi a venit acasă ros de gelozie. A somat-o pe femeie să se dezbrace de îndată şi să se aşeze pe pat. Femeia a refuzat, lucru ce avea să-i fie fatal. Covrig a tăbărât cu pumnii pe ea.

 

Ce au afirmat procurorii ieşeni

 

Victima şi-a pierdut cunoştinţa, iar el a continuat cu actele de cruzime. Oamenii legii au spus că acesta a dezbrăcat-o, apoi a luat vătraiul de lângă sobă şi i l-a înfipt în vagin cu atâta putere, încât i-a fracturat coloana vertebrală. Nu s-a oprit aici: a întreţinut un raport sexual normal cu femeia, după care agresorul a adormit buştean.

Abia a doua zi, după ce s-a trezit, a înţeles ce a făcut. Individul a sunat la 112 şi a încercat să se disculpe, spunând că ar fi fost vorba despre un accident casnic. Legiştii au concluzionat cu totul altceva, astfel încât Florentin Covrig a ajuns după gratii.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.