Popa a plătit unei firme 1 miliard de lei din banii CJ pentru o deplasare fictivă in SUA

965
Maricel Popa si drapele straine
Maricel Popa si drapele straine

@  O  batjocură imensă din banii contribuabililor ieșeni: Consiliul Judetean Iași a plătit in luna februarie  a.c unei firme suma de 108.861 lei  pentru ca delegatie formata din functionari ai administratiei judetene sa plece in SUA @ Deplasarea  urma sa fie facuta 1-11 aprilie a.c @ Deplasarea nu a mai avut loc dar pana astazi nu s-au făcut nici un fel de demersuri pentru recuperarea banilor @ Suma a fost platita catre o companie numita Media Uno din Bucuresti

Ce-ați face daca ati avea o firma si un partener de afaceri ar incasa de la dumnevoastra 100.000 de lei fara sa presteze serviciile pe care le-ati cerut sau daca pur si simplu ca persoana fizica o alta persoana v-ar insela pacalindu-va sa-i dați acesti bani? Orice om normal ar face ca toti dracii si ar face orice sa nu ramane cu paguba. Ei bine, acusi se implineste 1 an de cand CJ Iasi a pierdut acesti bani si nimeni nu a  facut nimic sa-i recupereze. Aici insa vorbim de banul public, de atitudinea si dispretul unor functionari si a fostului presedinte al Consiliului Judetean Iasi fata de fondurile adunate din contributiilor cetatenilor la buget. In luna februarie anul acesta, Consiliul Judetean Iasi, condus la acea vreme de pesedistul Maricel Popa a platit unei companii pe nume Media Uno din București, suma de 108.861 lei pentru ca o delegație formata din angajati si sefi ai administratiei judetene sa efectueze o deplasare in Statele Unite ale Americii in perioada în perioada 1-11 aprilie. Deplasarea ar fi avut ca scop participarea la un soi de conferinte economice cu titlul  ”Shaping the Future 4 a better 2morrow” evenimentele fiind organizate de Grupul Media Uno în colaborare cu Camera de Comerț Româno-Americană. Programul ar fi urmat sa cuprinda si vizite la Bursa de Valori din New York dar si la obiective din alte trei orase americane si anume Las Vegas, Los Angeles si Houston. „Scopul organizarii acestor evenimente este consolidarea relatiilor economice in sectoarele de interes bilateral pe teme concrete cu impact semnificativ asupra factorilor de decizie si a companiilor direct implicate”, se arata in invitatia adresata Consiliului Judetean.

Bani platiti la foc automat fara contract

Imediat dupa invitatie grupul Media Uno trimite factura seria MGM nr.346 din 14.02.2020 in valoare de  108.861 lei pe care Consiliul Judetean Iasi o achita integral dupa numai cateva zile. Suma cuprinde printre altele, 22.848 euro  taxa de participare, diurna 1.749 USD la care se mai adauga niste cheltuieli cu cazarea in Bucuresti, cheltuieli diverse si neprevazute. S-a platit atat de repede in conditiile in care intre Media Uno si CJ Iasi nu a fost incheiat nici un contract.  S-a platit atat de repede pentru ca din delegatie urmau sa faca parte sefi de la Direcția Proiecte și Dezvoltare Durabilă, de la Direcția de Achiziții Publice si la Direcția Economică persoane care se aflau in gratiile lui Maricel Popa, ascultau de ordinele sale si prin urmare trebuiau sa fie recompensate. Banii s-au platit dar deplsarea nu a mai avut loc cel mai probabil din cauza faptului ca intre timp SUA si Europa au fost grav afectate de pandemia Covid.

Mai recuperam banii? Popa tace

Revoltator este ca din aprilie, cand a fost anulat evenimentul, si pana in prezent Consiliul Judetean Iasi nu a realizat nici un fel de demers juridic pentru recuperarea banilor. Abia acum, dupa ce jurnalistii Dezvaluirea.ro au inceput sa puna unele intrebari juristii de la CJ se gandesc sa dea in judecata firma din Bucuresti cu speranta ca vor obtine o sentinta care sa-i ajute la recuperarea banilor. L-am contactat telefonic si pe Maricel Popa pentru a-i cere unele lamuriri asupra situatiei. Cand a auzit speța Popa a inchis telefonul si nu a mai raspuns. Actuala conducere a Consiliului Judetean Iasi a transmis ca va face toate demersurile pentru a recupera banii si a-i trage la raspundere pe cei responsabili. „Domnul presedinte Popa a decis aceasta participare internationala fara macar consultarea Consiliului Judetean. Atunci va trebui sa ne ajute sa reintregim bugetul judetului”, a spus Marius Danga, vicepresedinte al CJ Iasi.

Constantin MAZILU

 

 

 

 

 

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.