Fiica coruptă a unui primar PSD din judetul Iași condamnată la închisoare în dosarul ”șpagă la Antifraudă”

1645
Hîra Constantin - primar Helesteni si fiica Alexandra Volf
Hîra Constantin - primar Helesteni si fiica Alexandra Volf

@ Evelina Hîra, fiica lui Constantin Hîra, primarul PSD al comunei Heleșteni, județul Iași a fost condamnată în dosarul de corupție în care a fost trimisă în judecată @ Alături de Alexandru Rebenciuc, un fost coleg care în timpul procesului s-a sinucis, Evelina Hîra a fost judecată în dosarul în care cei doi ar fi încercat mușamalizarea unui control fiscal după ce patronul verificat le-ar fi dat șpagă @ După ce a fost dată afară de la Antifraudă, Evelina Hîra a fost angajată la firma Bogdy Trans SRL, firma patronata de prietenul primarului Maricel Micu, societate care are încheiate contracte cu Primăria Heleșteni

Un inspector antifraudă a fost condamnat ieri la Iaşi pentru fals intelectual! Ciudat este că în conditiile în care a fost trimisa în judecata pentru ca ar fi mușamalizat impreuna cu colegul sau Alexandru Rebenciuc, un control fiscal dupa ce patronul controlat ar fi dat spaga, Evelina Alexandra Hîra (fostă Volf)  scăpat de acuzaţia de abuz în serviciu, fiind achitată. Totuşi, aceasta a primit o pedeapsă de 1 an de închisoare, cu suspendare, pentru 2 acte materiale de fals intelectual (vezi aici). „Inculpata va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii la Primăria comunei Heleşteni sau la Consiliul Local al comunei Heleşteni, judeţul Iaşi. Respinge, ca neintemeiată, acţiunea civilă formulată de partea civilă Ministerul Finanţelor – Agenţia Naţională de Administrate Fiscală împotriva inculpatei HÎRA (fostă Volf) Alexandra Evelina”, au precizat ieri judecătorii din cadrul Tribunalului Iaşi.

Inspector antifraudă, acuzat la Iaşi de fals intelectual

Demn de remarcat este faptul că sentinţa nu e definitivă, aceasta putând fi contestată. Procesul a început pe data de 17 septembrie 2021. Procurorii DNA Iași au dispus trimiterea în judecată, în acelaşi dosar, a lui Alexandru Rebenciuc, la data faptelor inspector antifraudă în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, cu atribuții și pe raza județului Iași, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată, fals intelectual în formă continuată şi abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Procurorii au trimis-o în judecată şi pe Evelina Alexandra Hîra, la data faptelor inspector antifraudă în cadrul Direcției Regionale Antifraudă Fiscală Suceava, cu atribuții și pe raza județului Iași, pentru comiterea infracțiunilor de fals intelectual în formă continuată şi abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. „În perioada 12 mai 2021 – 30 iunie 2021, în calitatea menționată mai sus, inculpatul Rebenciuc Alexandru ar fi pretins pentru sine și pentru colaboratoarea sa, inculpata Volf Alexandra Evelina, diferite sume de bani de la administratorul unei societăți comerciale, pentru a nu-l penaliza pentru neregulile constatate cu ocazia efectuării, de către cei doi inspectori, a unor controale”, au spus cei de la DNA Iaşi.

Acuzaţiile aduse Evelinei Hîra de către anchetatorii ieşeni

Oamenii legii au mai spus că, în contextul menționat mai sus, pentru a favoriza societatea comercială, cei doi ar fi inserat în cuprinsul proceselor-verbale mențiuni nereale referitoare la neregulile identificate și nu au sesizat organele competente, consecința fiind diminuarea semnificativă a obligațiilor fiscale datorate statului de către societatea comercială controlată. „Acționând în această manieră a fost cauzat un prejudiciu bugetului de stat în valoare de 78.772 de lei, reprezentând obligațiile fiscale ce ar fi trebuit calculate și impuse societății controlate, sumă cu care Agenția Națională de Administrare Fiscală s-a constituit parte civilă în cauză. Pentru „ajutorul” oferit omului de afaceri, inculpatul Rebenciuc Alexandru ar fi primit, în mai multe tranșe, suma totală de 1.500 de euro”, au adăugat cei de la DNA Iaşi.

Printr-o sentință din 23 mai 2022, Tribunalul Iași a dispus încetarea procesului penal pornit împotriva lui Alexandru Rebenciuc, pentru infracțiunile reținute în sarcina sa, ca urmare a decesului acestuia.

Fiica coruptă a primarului angajată la firma care papă banii bugetului local

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.